good morning ...

Regăsind prin buzunarele hainelor nişte căşti date dispărute, foarte bune, care izolează orice zgomot (în special lătratul câinilor dintre blocuri), am început să ascult muzică înainte să trec în tărâmul viselor.

O singură chestie nu prea îmi reuşeşte… Să opresc dihania de mp3 player atunci când îl simt pe Moş Ene, in stil pervers, pe la gene sa tragă de ele…

Aceasta a fost una din serile în care s-a întâmplat fix acest lucru… am adormit ca bovina iar probabil într-un gest reflex am dat să opresc “lăutarii” dar butonul de play/stop este atât de mic şi de aproape de cel de înregistrare, ca reportofon, încât va este logic că am nimerit înregistrarea…

Spaţiu în memoria player-ului era pentru câteva ore de înregistrare, aşa că a înregistrat tot ce era mai bun. Când dispozitivul minune ajunge la final (aproximativ 4 ore), no more space, el are funcţia de a reda, după un timp, ce a înregistrat.

Cum dormeam eu liniştit, dar mai mult treaz, cu dopurile (căştile) in urechi, aud un sforăit destul de fin la început iar pe măsura ce avansam în timp, sforăitul prindea contur. Pentru puţin timp, cel care sforăia, ia o pauză… Moment în care aţipesc puţin. Nu trec 10 minute si se aude un grohăit ca în filmele de groază, alea mai reuşite, cred că mi-a sărit somnul instant pentru că eram in capul patului cu pătura trasă până la nivelul ochilor şi cred ca rula ceva adrenalină prin mine că prea mă ţineam bine de marginea patului…

Primul gând a fost să strig la Madre (adică a mea mamă), nu să vină să mă protejeze ci să o lase mai uşor cu “efectele speciale”, ştiind că ea le rupe pe sforăit. Ţeapă, analizând cu atenţie tonalitatea, realizez că nu era ea, sforaitul ei este mai ladylike, precum un turbodisel. Era momentul perfect pentru a intra în panica… Cine dracu sforăie aşa?!

Aş fi stat mult şi bine cu neuronii scurtcircuitaţi dacă nu vedeam din greşeală ecranul mp3-ului, care forja la greu cu ce înregistrase, în timp ce eu eram inconştient. Prima reacţie a fost sa dau cu el de pământ dar o curiozitate sinistră m-a determinat să ascult şi restul “melodiei”. După aproximativ un minut de ascultat cu gura căscată, sunete scoase precum din evacuarea de carbon a unui Ducati, am zis uimit: “Asta sunt eu?!” … şi poc cu degetul pe delete, ca să şterg orice dovadă!

Per total… a fost o experienţă educativă dar şi traumatizantă în acelaşi timp. Pentru cine are aceasta oportunitate, de a se înregistra în timp ce doarme, mai ales cei care se mai şi pun la vorba, poate fi interesant....