no comment ...

Dumnezeu vs. stiinta

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare

Esti crestin, nu-i asa, fiule?

Da, dle, spune studentul

Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

Da, dle. As incerca.

Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

Pai…, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da
Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?

Nu, dle. Nu L-am vazut.

Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?

Nu, dle, nu l-am auzit.

L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?

Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare
Dle profesor, exista caldura?

Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?

Poti explica in ce fel?

Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921….

Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic - articol primit pe mail

Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice, alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux, numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.

Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza "gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna cunoscut? Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost comisarul Eugen Alimanescu.

Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil. Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat si, la intoarcerea in tara , este numit in functia de comisar-sef la Prefectura Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si cuprinsese prea adanc structurile statului.

Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor.

Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca? Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara . Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.

Moartea vine de la rusi

In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.

Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada.Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.

Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc.. Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la abator.. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri, omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa, in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre ciuruite. Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult. Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania ".. Chemat sa investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu. Ceea ce a urmat este invaluit in mister. Arestat, comisarul a fost condamnat la ani grei de inchisoare pentru omor deosebit de grav. O versiune a povestii spune ca ar fi fost aruncat din trenul ce il ducea catre inchisoarea comunista. O alta sursa indica faptul ca Alimanescu ar fi fost executat la scurt timp dupa incarcerare. Cert este ca autoritatile comuniste au incercat cu orice chip sa il stearga din amintirea oamenilor. Rapoartele sale au disparut in mare parte alaturi de multe dintre articolele care ii redau actiunile. Grupul "Fulger" a fost desfiintat, iar membrii sai si-au pierdut urma. In fond, in lumea comunista tocmai se instaura un alt fel de Mafie...